Ziua Seleuşului a ajuns la ediţia a patra

 

Ziua Seleuşului a ajuns la ediţia a patraZiua Seleuşului şi-a consumat duminică cea de-a patra ediţie. Evenimentele prilejuite de ediţia din acest an s-au derulat în curtea Căminului Cultural şi au adunat, în ciuda vremii potrivnice, foarte mulţi spectatori.

Ploaia a dat ceva emoţii organizatorilor, însă doar în prima parte a evenimentului, buna desfăşurare a acestuia nu a fost afectată.

Pe scenă au urcat mai mulţi solişti care au încântat publicul prezent: Ioan Surdu, Vlad Şerban, Ioana Luguzan Roxin, Mariana Deac, Daniele Han cu formaţia Rapsodia, Zorica Savu. Invitaţii speciali ai acestui eveniment au fost Alina şi Mircea Eremia.

Prestaţia celor doi a încântat în special publicul tânăr, iar atmosfera a fost una electrizantă în timpul derulării reprezentaţiei acestora. Spectacolul a fost prezentat de Nicoleta Pavel şi Andrei Şandru.

Cei care au participat la evenimentul de duminică şi-au putut delectat papilele gustative cu gulaş, grătare, mici, cârnaţi, sărmăluţe, dar şi bere, ţuică sau băuturi nealcoolice.

Primarul comunei Seleuş, Cristian Branc, spune că fiecare dintre ediţii a avut specificul ei şi că evenimentele derulate duminică au fost pe placul publicului prezent. „Mă bucur că evenimentele nu au avut de suferit din pricina ploii care ne ameninţa serios la un moment-dat. În ceea ce priveşte programul, am încercat să fim pe gustul tuturor seleuşenilor şi tocmai de aceea soliştii au reprezentat genuri muzicale diferite. Este o bucurie pentru mine faptul că oamenii prezenţi la eveniment s-au simţit bine şi au putut petrece preţ de câteva ore”, a declarat Cristian Branc, primarul comunei Seleuş.

Comuna Seleuș - județul Arad © 2016 Frontier Theme