Recrutarea personalului de recensământ (recenzori)

In vederea desfasurarii in bune conditii a Recensamantului Populatiei si Locuintelor din Romania, in aceasta perioada este necesar a se realiza recrutarea, selectia si instruirea personalului de recensamant, cu prioritate a recenzorilor pentru autorecenzare asistata.

Etapele procesului de atragere a candidatilor, selectie, instruire si angajare sunt:

  1. Afisarea de catre UAT-uri a anuntului privind inscrierea candidatilor: 8-18 februarie 2022
  2. Definitivarea listelor de candidati de catre UAT-uri, cu personalul care indeplineste criteriile prevazute la art.45 din OUG nr.19/2020, cu modificarile si completarile ulterioare. Criteriile minime sunt:
  • Varsta minima de 18 ani impliniti la data selectiei;
  • Nivelul studiilor: minim studii medii absolvite;
  • Sa nu aiba cazier judiciar;
  • Abilitatea de a utiliza corect un terminal informatic de tip tableta;
  • Disponibilitate de a desfasura munca pe teren.

Numarul minim de candidati din lista trebuie sa fie egal cu numarul de personal alocat + 10% personal de rezerva, pentru fiecare categorie de personal.

  • Transmiterea listelor de candidati la DJS Arad-UJIR
  • Instruirea candidatilor si selectarea personalului eligibil pentru angajare, de catre DJS Arad-UJIR
  • Transmiterea de catre DJS Arad-UJIR catre UAT-uri a listelor cu personalul selectat
  • Angajarea personalului de recensamant – incheierea contractelor de catre UAT-uri
  • Transmiterea catre DJS Arad-UJIR a listei finale cu persoanele angajate, spre avizare.

In privinta recenzorilor pentru autorecenzare asistata (recenzori ARA), care isi vor incepe activitatea la data de 14 martie a.c. si pentru care trebuie sa incheiate contractele pana la acea data, este necesar sa respectam urmatoarele termene:

  1. Definitivarea listelor de candidati ARA – cel tarziu 18 februarie 2022. Doar candidatii care indeplinesc cerintele specificate vor fi inclusi in listele definitive intocmite de UAT-uri si transmise catre DJS Arad-UJIR.
  2. Transmiterea listelor de candidati ARA la DJS Arad-UJIR – cel tarziu 21-22 februarie 2022.
  3. Instruirea recenzorilor ARA si selectarea personalului eligibil pentru angajare – 1-4 martie 2022.
  4. Transmiterea de catre DJS Arad-UJIR catre UAT-uri a listelor cu personalul selectat – cel tarziu 7 martie 2022.
  5. Incheierea contractelor de catre UAT-uri, predare tablete de catre UJIR – cel tarziu 10 martie 2022. Perioada de contractare pentru recenzori ARA este de la data semnarii contractului pana la data de 16 mai 2022.

In privinta personalului de recensamant – recenzori/recenzori sefi/coordonatori UAT – care isi vor desfasura activitatea in perioada 16 mai – 17 iulie 2022, termenele sunt urmatoarele:

  1. Definitivarea listelor de candidati – cel tarziu 8 aprilie 2022. Doar candidatii care indeplinesc cerintele specificate vor fi inclusi in listele definitive intocmite de UAT-uri si transmise catre DJS Arad-UJIR.
  2. Transmiterea listelor de candidati la DJS Arad-UJIR – cel tarziu 13 aprilie 2022
  3. Instruirea recenzorilor si selectarea personalului eligibil pentru angajare – 26-29 aprilie 2022
  4. Transmiterea de catre DJS Arad-UJIR catre UAT-uri a listelor cu personalul selectat – cel tarziu 3 mai 2022.
  5. Incheierea contractelor de catre UAT-uri, predare tablete de catre UJIR – cel tarziu 9 mai 2022 (conform Hotararii CCRPL nr.4). Perioada de contractare este de la data semnarii contractului pana la data de 17 iulie 2022.

Modelul de cerere de inscriere pentru tot personalul de recensamant este cel transmis catre dumneavoastra.

Cu stima,

Director executiv,

Florica Grec

Centrul de preferințe pentru confidențialitate

Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support