Anunț – organizare examen de promovare la sfârşitul perioadei în care salariatul a fost încadrat pe funcţia de debutant

ANUNȚ

U.A.T. Comuna Seleuș, cu sediul în Seleuș, nr. 200, jud. Arad, în conformitate cu prevederile art. 74 din HG nr. 1336/2022 pentru aprobarea Regulamentului cadru privind organizarea si dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar platit din fonduri publice, organizează examen de promovare la sfârşitul perioadei în care salariatul a fost încadrat pe funcţia de debutant pentru următoarea functie contractuală de executie din cadrul aparatului de specialitate al primarului:

citeste mai departe…

Anunț – organizare concurs pentru ocuparea pe perioadă determinată, cu normă întreagă, a unui post contractual de execuție vacant de referent de specialitate, grad debutant în cadrul Compartimentului Implementare Proiecte Fonduri Europene din aparatul de specialitate al Primarului Comunei Seleuș

Nr. 2866 din 28 iunie 2022

ANUNŢ

În conformitate cu prevederile art. 7 alin. (1) din Regulamentul – cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcţiilor contractuale şi a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286/2011, cu modificările şi completările ulterioare, Primăria Comunei Seleuș organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă determinată, cu normă întreagă, a unui post contractual de execuție vacant de referent de specialitate, grad debutant în cadrul Compartimentului Implementare Proiecte Fonduri Europene din aparatul de specialitate al Primarului Comunei Seleuș.

citeste mai departe…

Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support